vineri, iulie 26

Bani publici scoși din oraș: Toate lucrările din municipiu sunt executate cu o firmă din Valea Mărului deținută de un apropiat a lui GEGI


Marți 13 februarie 2024, a fost
ziua în care s-a atribuit cel mai mare contract prin care Tecuciul va fi “acoperit” de asfalt de proastă calitate.

Dedicație de la Primărie, fără număr, pentru amicul de la Corod, milioane de euro din bani publici.


A fost atribuit prin negociere fără publicitate prealabilă, direct firmei BRIALBET SRL, CEL MAI MARE contract în valoare de 18.261.616 lei (3,6 milioane euro), de reparare a unor străzi din Tecuci. (
Foto mai jos)

În perioada 2020-2024, firma apropiatului lui GEGI a primit zeci de contracte de la Primăria Tecuci însumând peste 74.000.000 lei 

 

Jaful din banii publici a atins cote ameţitoare. 40% din buget este la vedere, un sfert dispare în comisioane, iar restul se fură prin „rostogolire”, se arată într-un studiu al Institutului pentru Politici Publice realizat cu sprijinul Ambasadei SUA la Bucureşti.

Valoarea totală a achizițiilor directe către BRIALBET SRL din partea Primăriei Tecuci însumează 3.289.501,62 lei (600.000€)

Valoarea totală a licitațiilor atribuite către BRIALBET SRL din partea Primăriei Tecuci însumează 71.288.188,40 lei (14.500.000€)

Riscuri de fraudă și corupție

 

În ce privește procedurile de achiziții publice cu un singur ofertant, care aproape s-au dublat în 10 ani, fiind o practică comună pentru cei care vor să favorizeze firmele apropiate partidelor.


Potrivit Curții de Conturi Europene, este posibil ca impunerea unor criterii de selecție sau a unor cerințe tehnice deosebit de restrictive să limiteze numărul societăților care pot participa la o procedură de achiziții publice sau gamele de produse care pot fi achiziționate. De asemenea, criteriile sau cerințele restrictive reprezintă unul dintre motivele care explică achizițiile cu un singur ofertant. ”Întrucât achizițiile publice implică sume mari de bani publici, există riscul fraudei și al corupției. Transparența în achizițiile publice este, prin urmare, esențială nu numai pentru a permite monitorizarea și controlul proceselor și deciziilor, ci și pentru a garanta că factorii de decizie sunt trași la răspundere. Numărul mare de autorități contractante, adesea de dimensiuni mici, în special de la nivel regional sau local, reprezintă o provocare considerabilă pentru asigurarea integrității și a transparenței, în special deoarece contractele mici sunt adesea atribuite direct”, se mai precizează în raportul de audit al Curții de Conturi Europene.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *