Accident la miezul nopții în oraș. Un tânăr beat mangă a intrat cu mașina în poarta cimitirului

La data de 18 martie 2025, în jurul orei 01:44, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu rănirea unei persoane care a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Polițiștii Biroului Rutier Tecuci s-au deplasat imediat la fața locului și au stabilit că un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 38 de ani, din municipiul Tecuci, care se deplasa pe strada Dacia, din aceeași localitate, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și ar fi intrat în poarta mare de acces a unui cimitir.

În urma impactului, conducătorul auto și pasagerul din autoturism, un tânăr de 27 de ani, au fost răniți.

De asemenea, bărbatul de 38 de ani ar fi mutat autoturismul pe o stradă din apropiere, fără a sesiza organele de poliție, iar la testarea cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat. La spital, acestuia i-au fost prelevate mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a valorii alcoolemiei.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, în cadrul unui dosar penal deschis pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia, a anunțat IPJ Galați.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *