Victorie definitivă pentru Primăria Municipiului Tecuci!
Curtea de Apel București – Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal – a pronunțat la data de 28 aprilie 2025 o hotărâre definitivă prin care a admis recursul formulat de U.A.T. Municipiul Tecuci împotriva sentinței Tribunalului București din 27 martie 2024.
Instanța de control judiciar a casat hotărârea recurată și, în rejudecare, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere prin care SC Romlux Lighting Company SA a solicitat obligarea Municipiului Tecuci la plata sumei de 1.363.798,26 euro (la care se adăuga TVA), precum și a altor sume reprezentând presupuse îmbogățiri fără justă cauză rezultate din lucrări de iluminat public.
Astfel, instanța a stabilit că nu se justifică pretențiile reclamantei, iar fondurile publice ale Municipiului Tecuci nu pot fi afectate de obligații financiare neîntemeiate.
Această soluție reprezintă o reușită importantă pentru administrația locală, reflectând angajamentul echipei Primăriei în apărarea intereselor comunității și gestionarea cu responsabilitate a bugetului local.

