
Vineri, 8 mai 2026, în jurul orei 13:06, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident rutier în localitatea Cerțești.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, oamenii legii au stabilit că un bărbat de 30 de ani, din Cerțești, conducea un autoturism pe DJ 251B, din direcția Blânzi către Corod. La un moment dat, acesta ar fi accidentat un biciclist în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate, care, potrivit informațiilor preliminare, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcției de deplasare.
În urma impactului, tânărul și-a pierdut viața, iar o femeie de 36 de ani, pasageră în autoturism, a fost rănită. Aceasta a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,17 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Potrivit Inspectoratul de Poliție Județean Galați, în cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.

