Cetățean german, prins sub influența substanțelor psihoactive la volan, pe o stradă din Tecuci

La data de 6 iulie 2023, în jurul orei 21:00, polițiști din cadrul Biroului Rutier Tecuci au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care era condus de un bărbat, cu vârsta de 36 de ani, de cetățenie germană, pe strada 1 Decembrie 1918, din municipiul Tecuci.

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, eliberat de autorităție din Germania și a fost testat atât pentru consumul de alcool cât și pentru cel de droguri. În primul caz rezultatul a fost negativ, însă în cel de-al doilea, aparatul „Drugtest” a indicat o valoare pozitivă la consumul de Opiacee, motiv pentru care, acesta a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice pentru stabilirea prezenței în
organism a substanțelor psihoactive.

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, anunță IPJ Galați

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *