
Finanțare de 16 milioane de lei pentru modernizarea rețelelor de apă și canalizare din Tecuci
La finalul lunii ianuarie 2026, locuitorii din Tecuci au aflat că proiectul privind reabilitarea infrastructurii de apă, canalizare și rețele pluviale din municipiu a obținut o finanțare nerambursabilă în valoare de 16 milioane de lei.
Investiția vizează modernizarea infrastructurii subterane pe 13 străzi din oraș, urmând ca lucrările să fie corelate și cu proiecte de asfaltare aflate deja în derulare sau în pregătire.
Potrivit declarațiilor primarului, după intervențiile la rețelele de apă și canalizare, străzile și trotuarele afectate vor fi refăcute integral, astfel încât lucrările să fie realizate etapizat și complet.
Rețelele de apă, canalizare și pluvială vor fi înlocuite pe străzile: Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Gheorghe Doja, Gheorghe Petrașcu, Natalia Negru, Dimitrie Hârlescu, Horia, Mălureni, Republicii, Ion Petrovici, Căpitan Vlad și Plugului.
În prezent, proiectul se află în etapa de obținere a avizului de mediu.
