
Peste 32 de milioane de lei pentru modernizarea spitalului din Ivești. Consiliul Județean Galați aprobă investiții majore în infrastructura medicală
Locuitorii comunei Ivești și ai localităților din împrejurimi vor beneficia în următorii ani de servicii medicale oferite în condiții moderne și sigure, după ce Consiliul Județean Galați a aprobat trei proiecte importante de investiții pentru modernizarea și consolidarea Secției Exterioare Ivești a Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Galați.
Anunțul a fost făcut de Costel Fotea, care a precizat că valoarea totală a investițiilor depășește 32 de milioane de lei și va fi asigurată din fonduri europene.
Spitalul din Ivești, o unitate medicală cu o vechime de aproape 140 de ani, va beneficia de lucrări ample de consolidare seismică, modernizare și eficientizare energetică. Proiectele vizează trei pavilioane cu o suprafață totală de peste 15.000 de metri pătrați, aflate în prezent în clasa I de risc seismic.

Investiții în trei pavilioane esențiale
Cel mai mare proiect vizează Pavilionul Boli Cronice (C4), unde vor fi investite aproximativ 12,8 milioane de lei. Clădirea va fi consolidată seismic, va primi un acoperiș nou și instalații moderne de încălzire, apă, iluminat și ventilație. Totodată, vor fi montate panouri fotovoltaice, panouri solare și pompe de căldură pentru reducerea consumului energetic, iar accesul persoanelor cu dizabilități va fi îmbunătățit.
Pentru Pavilionul Interne (C5) a fost aprobată o investiție de 11,1 milioane de lei. Lucrările vor include consolidarea structurii de rezistență, refacerea acoperișului, modernizarea instalațiilor și implementarea unor sisteme moderne de producere a energiei din surse regenerabile, menite să reducă costurile și să crească eficiența energetică a clădirii.
De asemenea, Pavilionul Pediatrie (C12) va beneficia de investiții în valoare de 8,4 milioane de lei. Proiectul prevede consolidarea și modernizarea clădirii, înlocuirea tâmplăriei, refacerea finisajelor, instalarea unor sisteme moderne de producere a energiei verzi și modernizarea completă a infrastructurii, astfel încât cei mai mici pacienți să beneficieze de condiții de tratament la standarde europene.
Un spital mai sigur și mai aproape de oameni
Potrivit președintelui Consiliului Județean Galați, modernizarea spitalului din Ivești reprezintă o investiție esențială pentru comunitate, având în vedere că unitatea medicală deservește numeroși locuitori din zonă care au nevoie de acces rapid la servicii de sănătate.
Prin aceste proiecte, autoritățile județene urmăresc creșterea gradului de siguranță a clădirilor, reducerea consumului de energie și îmbunătățirea condițiilor oferite atât pacienților, cât și personalului medical.
Investițiile fac parte din strategia Consiliului Județean Galați de dezvoltare a infrastructurii medicale și de consolidare a sistemului de sănătate din județ, astfel încât gălățenii să beneficieze de servicii medicale moderne, eficiente și accesibile cât mai aproape de casă.

