EXCLUSIV

SURSE: O instituţie locală riscă să fie deconectată de la reţeaua de curent
EXCLUSIV

SURSE: O instituţie locală riscă să fie deconectată de la reţeaua de curent

Pe surse, am aflat că, una dintre instituţiille subordonate DIRECT primăriei şi cu un rol important în cultura locală, a primit zilele trecut o înştiinţare de plată privind posibila deconectare de la reţeaua de curent electric. Această informaţie confirmă managementul defectuos pe care l-a înfăptuit C. Hurdubae prin directorii şi managerii puşi politic în funcţii. Reamintim că, după ce a ajuns la conducerea primăriei, Hurdubae a reuşit să înlăture aproape toţi şefii şi directorii de instituţii, plasând în locul lor, oameni fără pregătire (precum directorul operaţional CUP) dar şi manageri fără experienţă în domeniu în funcţii interimare ilegale.
Accident grav in „Zona Mortii”
EXCLUSIV

Accident grav in „Zona Mortii”

Un alt incident s-a petrecut astazi in zona Industriala. Este al doilea accident in mai putin de doua luni, desfasurat pe trecerile de pietoni din aceasta zona. Incidentul s-a petrecut in jurul orei 20:30, pe trecerea de pietoni din zona industriala (Penny). Din cauza lipsei iluminatului stradal, pietonii reprezinta o problema pentru conducatorii auto. Incidentul s-a petrecut in jurul orei 20:30, la fata locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Politiei Tecuci si o ambulanta pentru a acorda primul ajutor. In 4 ani de administratie PSD, Hurdubae nu a reusit sa amplaseze doi stalpi si sa ilumineze aceste treceri de pietoni, aceasta neglijenta constand astazi vieti omenesti.
Doi ani de la o destituire ilegală
EXCLUSIV

Doi ani de la o destituire ilegală

Astăzi, 5 octombrie, se împlinesc doi ani de când Tribunalul Galaţi a decis anularea actului administrativ nr. 915/02.08.2018, emis de Hurdubae, act prin care fostul primar o destituia din funcţia de manager al Casei de cultură pe Lucia Gologan. În acest timp, manager interimar al Casei de cultură Tecuci a fost bibliotecar Diana Cioclu. Din ambiţie, Hurdubae a refuzat să pună în practică decizia Tribunalului, astfel încât, contrar unei hotărâri judecătoreşti, Lucia Gologan a fost ţinută departe de Casa de cultură. La final de mandat, bibliotecara a ţinut să mulţumească fostului primar pentru că i-a oferit ocazia să se autodepăşească. Mulţumim şi noi, pe această cale, pentru şansa de a ne autodepăşi, posibilitatea nesperată de a ne reinventa pe care ne-a oferit-o administraţia PSD! ...
Accident cu victime in centrul orasului
EXCLUSIV

Accident cu victime in centrul orasului

Accidentul s-a petrecut in juriul orei 19, pe strada Galati. Soferul autoturismului marca Hyundai nu a respectat banda corespunzatoare deplasarii spre stanga, pe strada Galati si a lovit in plin conducatorul motocicletei care circula regulamentar. La fata locului s-a deplasat un echipaj din cadrul politiei municipale pentru a stabili cauzele accidentului.
Marele premiu la Loto 6/49, de peste 3,37 milioane lei, a fost castigat. Biletul a fost jucat la o agentie din Tecuci
EXCLUSIV

Marele premiu la Loto 6/49, de peste 3,37 milioane lei, a fost castigat. Biletul a fost jucat la o agentie din Tecuci

Marele premiu la Loto 6/49, de peste 3,37 milioane lei, a fost castigat, a anuntat duminica seara Loteria Romana. Biletul a fost jucat la o agentie din Tecuci, judetul Galati, si a costat 20,50 lei. "La tragerea principala Loto 6/49 de astazi, 13 septembrie 2020, s-a castigat premiul de categoria I, in valoare de 3.375.310,00 lei (aproximativ 695.000 de euro)", a anuntat compania. Biletul norocos a fost jucat la agentia 17-041 din Tecuci, judetul Galati si a fost completat cu doua variante simple la Loto 6/49, pretul biletului fiind de 20,50 lei. Acesta este al treilea castig de categoria I obtinut in acest an la Loto 6/49. Ultima data, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost castigat in data de 16 august 2020 si a fost in valoare de 7.701.195 lei. "Conform Regulamentul...
Accident grav în zona industrială
EXCLUSIV

Accident grav în zona industrială

Accidentul s-a petrecut astăzi în jurul orei 20 în zona industrială. Conducătorul autoturismului marca LAND ROVER a lovit un pieton care traversa regulamentar. Din primele informaţii, pietonul accidentat este un bărbat în vârstă de 65 de ani La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje din cadrul poliţiei municipale dar şi o ambulanţă pentru a acorda primul ajutor. Incidente similare se întâmplă aproape zilnic în această zonă, din fericire fără victime, fiind una dintre multele treceri de pietoni neiluminate şi este amplasată pe o arteră circulată interns. Primăria ridică din umeri după astfel de incidente, preocuparea liderilor fiind interesele proprii.  
Accident in piata Cernicari
EXCLUSIV

Accident in piata Cernicari

Incidentul s-a petrecut in aceasta dimineata, in zona pietei Cernicari. Din primele informatii, soferul autoturismului marca Audi nu a acordat prioritate la iesirea din piata, acrosand un alt autoturism care circula regulamentar. La fata locului s-a deplasat un echipat din cadrul Politiei Tecuci pentru a demara cercetari.
Singurul candidat independent la Tecuci!
EXCLUSIV, POLITICA

Singurul candidat independent la Tecuci!

Astăzi şi-a anuntaţ candidatura pentru Consiliul Local Tecuci domnul Adrian Isarii, o persoană modestă, simplă şi dornică să înceapă o schimbare în orasul nostru. Adrian Isarii este un adevărat independent în această cursă pentru primăria Tecuci, fără un partid in spate, Adrian este încrezător că tecucenii îl vor susţine şi va reuşi să schimbe viaţa tecucenilor.
Praful de pe toba Primăriei!
EXCLUSIV

Praful de pe toba Primăriei!

Săptămâna trecută presa locală scria despre neregulile din actuala administraţie şi despre sumele enorme cheltuite pe două măturătoare stradale pe care primăria se pare ca nu le va folosi prea curând. În această seară, 28 IULIE 2020, un cetăţean a imortalizat unul dintre utilajele primăriei care în loc să spele sau să ude carosabilul, împrăştie şi ridică praful de pe stăzi, consumând motorina plătită din banii publici. Reamintim faptul că primarul, împreună cu majoritatea PSD din consiliul local, au cheltuit peste 200.000 de euro pe două măturătoare stradale care stau expuse în faţa primăriei pentru opulentă.    
Focar de infecţie în centrul Tecuciului
EXCLUSIV

Focar de infecţie în centrul Tecuciului

În imaginile de mai jos se poate observa modul deplorabil în care sunt trataţi cetăţenii, fără niciun tip de măsură de protecţie, fără mânuşi pentru prepararea produselor dar şi fără mască împotriva Covid-19. Acest exemplu nu este unul singular, în anii trecuţi existau zeci de vânzători ambulanţi, majoritatea ţinuţi pe locuri prin şpăgi la terţe persoane apropiate edilului.