LOCAL

Informatii de interes public din Tecuci.

Dosar penal pentru un tecucean după ce a fost prins băut la volan
LOCAL

Dosar penal pentru un tecucean după ce a fost prins băut la volan

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Tecuci au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, după ce au depistat în data de 16 decembrie 2023, în jurul orei 08:30, un bărbat, în vârstă de 37 de ani, din Tecuci, în timp ce conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă din municipiul Tecuci, sub influența băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, indicând valoarea de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, acesta a fost transportat la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cantității de alcool din sânge, a informat IPJ Galați.
Tecucenii vor plăti taxe și impozite mai mari din 2024
LOCAL

Tecucenii vor plăti taxe și impozite mai mari din 2024

Un proiect de hotărâre înaintat de edilul Municipiului Tecuci face obiectul unei aprinse dezbateri publice la Tecuci. Proiectul vizează mărirea taxelor și impozitelor locale pentru anul 2024 cu aproape 14%, în timp ce calitatea infrastructurii și a serviciilor publice devine tot mai slabă. Pe langă impozitele anuale stabilite conform legii, cresc și taxele furnizate de primărie după cum urmează: Taxa pentru eliberarea certificatului fiscal crește de la 11 la 13 lei. Taxa privind locul de parcare (rezidențial) crește de la 155 la 175 lei/an. Tinerii însurăței vor fi nevoiți să scoată din buzunare începând cu anul 2024 suma de 130 de lei pentru oficierea căsătoriei, după ce în anii trecuți taxa a rămas la pragul de 114 lei/oficiere. Municipiul Tecuci este printre cele mai...
VICTORIE. Echipa de handbal feminin (J3) din Tecuci a câștigat pe teren propriu
LOCAL

VICTORIE. Echipa de handbal feminin (J3) din Tecuci a câștigat pe teren propriu

Echipa de handbal feminim (junioare 3) din cadrul Clubului Sportiv Școlar Tecuci (CSS) a obținut victoria pe teren propriu. Meciul s-a disputat în data de 14.12.2023 în sala "Lucian Vasilache" din cadrul unității sportive CSS Tecuci. Sportivele din Tecuci au luptat împotriva echipei CSH ART Galați și au obținut un scor final de 23 - 20 puncte (9 - 8). https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid022Yw6y3aJp8KTDPRFucMhkSk9utE9JZMfDyHePJTMkm6GjD8uUacc8JUggL4dABkhl&id=100078384391112&__cft__[0]=AZV7cqqVid41em4GXtAA6a9zW9BH4KKM7HjkTD6yOULTFe9Do5ZVWrrkNAosJ23YUqvCZAiZ1yu6H6fYo10-wii6taSdVKezKF4uwLXKrIO8vi6WcpgGNEm7DauhkykU_s6XH8kW1875HTtVEz-xcQUM0kKZcsJXWC5zQ5BPGc6WY410wHmLWeY5f6QqDRUu6LY&__tn__=%2CO%2CP-R
Intervenție a pompierilor la Matca. O casă a luat foc
LOCAL

Intervenție a pompierilor la Matca. O casă a luat foc

In aceasta dimineață, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Galati a fost anunțat la ora 10.30 despre un incendiu de locuință, in localitatea Matca. S-au deplasat trei autospeciale de stingere si un echipaj SMURD de la Detasamentul de Pompieri Tecuci. Proprietarul a încercat sa stingă locuinta singur, a suferit arsuri ușoare la membrele superioare și abia ulterior a anunțat pompierii. Cand au ajuns la locul evenimentului, incendiul se manifesta generalizat la nivelul întregii gospodării, precum și la capetele celor două solarii ale proprietarului, care au fost salvate de pompieri de la distrugere. Au ars insă locuinta de 80 mp si o anexă de 20 mp. Cauza probabila de incendiu este coșul de fum necurățat, a anunțat ISU Galați.   În scopul preîntâmpinării unor as...
INTEGRITATE. Directorul (PNL) al societății PIEȚE PREST, Eugen Martin este cercetat de ANI
LOCAL

INTEGRITATE. Directorul (PNL) al societății PIEȚE PREST, Eugen Martin este cercetat de ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI) a anunțat ieri într-un comunicat de presă faptul că, fostul consilier PNL, Eugen Martin, actual director al societății PIEȚE PREST TEC, se află în conflict de interese administrativ. Conform ANI, în ședința de Consiliu Local din 29.07.2021, Eugen Martin, s-a autovotat în funcția de director/administrator al societății Administrația Cimitirelor și a Spațiilor Verzi Tecuci SRL. "În exercitarea mandatului de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. din data de 29 iulie 2021 privind numirea sa în funcția de Administrator/Director General al unei societăți din subordinea C.L., fiind remunerat cu o indemnizație brută lunară de 7.000 Lei. Persoana evaluată a încălcat prevederile art. 70 din Legea nr. 161/2003 și art. 228...
Sportivul David-Asal Militaru-Pădure a fost convocat în Lotul National de Lupte Libere U15
LOCAL

Sportivul David-Asal Militaru-Pădure a fost convocat în Lotul National de Lupte Libere U15

În perioada 10.12-19.12, sportivul David-Asal Militaru-Pădure legitimat în cadrul Clubului Sportiv "Vipguard" din Tecuci, efectueaza stagiul de pregătire în localitatea Predeal, alături de ceilalți componenți ai Lotului National de Lupte Libere U15. Sportivul tecucean a obținut până în prezent premii importante, inclusiv titluri de campion național, sub coordonarea antrenorilor ACS Vipguard. Mult succes!
ÎMPUTERNICIT. Tecuceanul Adrian Antohe a fost numit inspector șef adjunct al Inspectoratului de Poliție Vaslui
LOCAL

ÎMPUTERNICIT. Tecuceanul Adrian Antohe a fost numit inspector șef adjunct al Inspectoratului de Poliție Vaslui

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Tecuci, comisarul șef Adrian Antohe, a fost împuternicit astăzi, inspector șef adjunct al Inspectoratului de Poliție Vaslui. Comisarul șef Adrian Antohe este absolvent al Academiei de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" din 2006, este căsătorit și are 2 copii. În trecut, a mai fost șef al Secției 2 Poliție Rurală Smârdan, apoi a fost împuternicit 1 an șef al Poliției Municipiului Tecuci, iar din 2016, a câștigat concursul de adjunct al șefului Poliției Municipiului Tecuci. Sursă: Pro LiderFM
Accident între Tecuci și Drăgănești în această dimineață
LOCAL

Accident între Tecuci și Drăgănești în această dimineață

În această dimineață, pe DN25, între Tecuci și Drăgănești a avut loc un accident de circulație. În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme. Traficul la fața locului  a fost afectat. De dimineață, județul Galați este sub cod galben de ceață până la ora 12:00. Ceața determină scăderea vizibilității sub 200 m, izolat sub 50 m, asociată cu burniță ce va favoriza, în funcție și de condițiile locale, formarea poleiului sau ghețușului. Polițiștii recomandă conducătorilor auto să sporească atenția la volan, să circule cu viteză redusă pe un carosabil alunecos, să nu se angajeze în depășiri riscante, asigurându-se foarte bine înainte de fiecare manevră și să folosească în mod corespunzător luminile din dotarea autovehiculelor și sistemele de dezaburire!...
Trafic blocat de mai bine de 5 ore la Șendreni.  Un accident grav a avut loc
LOCAL

Trafic blocat de mai bine de 5 ore la Șendreni. Un accident grav a avut loc

Trafic blocat de mai bine de 5 ore la Șendreni,  din cauza unui accident rutier. Doi șoferi au rămas încarcerați.   Conform IPJ Galați,  în jurul orei 13:38, pe DN 25, în localitatea Șendreni, din județul Galați a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost grav rănită.   Din verificările preliminare efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 37 de ani, din sat Gruia, județul Călărași în timp ce conducea un tir, pe DN 25, având direcția de deplasare către municipiul Galați, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară, condusă regulamentar de un bărbat, cu vârsta de 47 de ani. Din i...
Cea mai mare pensie din România depășește pragul de 900 de milioane de lei (VECHI)
LOCAL

Cea mai mare pensie din România depășește pragul de 900 de milioane de lei (VECHI)

Cea mai mare pensie din România are o valoare brută de 95.423 de lei și aparține unui fost bancher, potrivit datelor obţinute de News.ro. Valoarea netă a pensiei este de 84.000 de lei, aproximativ 16.800 de euro lunar. Din cele mai mari zece pensii din România, cele mai mari cinci sunt obținute pe bază de contributivitate (în domeniul bancar), iar celelalte cinci sunt pensii speciale din domeniul Justiţiei. A doua pensie din România se ridică la o valoare netă de 62.476 de lei (12.495 euro), iar a treia atinge 60.283 de lei net, puţin peste 12.000 de euro. Conform sursei citate, în top 5 pensii din România se mai regăsesc sume nete de 56.270 lei şi 52.517 lei. Toate cinci sunt obţinute pe baza criteriul contributivităţii şi, potrivit informaţiilor News.ro, aparţin unor foşti angajaţ...