Etichetă: tecuceni

Tradiții, obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare
LOCAL

Tradiții, obiceiuri și superstiții în Săptămâna Mare

Săptămâna mare, numită și săptămâna patimilor, este reprezentată de ultima săptămână din postul Sfintelor  Paște. Totodată, săptămâna mare este săptămâna deniilor, toate zilele acestei săptămâni fiind considerate, încă de la începuturile creștinismului, mărețe și sfinte și, chiar din seara de Florii, se citesc deniile, slujbe de priveghere care se săvârșesc doar în săptămânile a cincea și a șaptea ale Postului Paștelor. Luni, se citește, mai înainte de toate, istoria lui Iosif cel preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica a văzut preînchipuirea lui Hristos. Tot în timpul deniei de luni se face pomenirea smochinului neroditor, smochinul blestemat de Iisus înaintea intrării în Ierusalim. Ca obiceiuri și superstiții, în Lunea Mare, femeile încep curățenia de Paște. S...
Daria Sărban, premiată pentru participarea la emisiunea Românii au Talent
LOCAL

Daria Sărban, premiată pentru participarea la emisiunea Românii au Talent

Daria Sărban, o tânără tecuceancă de doar 12 ani, a participat în acest sezon la emisiunea televizată Românii au Talent, reuşind să impresioneze toţi juraţii. Pe 14 aprilie, Daria Sărban a fost premiată de conducerea Casei de Cultură pentru prestaţia impecabilă din cadrul emisiunii. În parteneriat cu un agent economic local, Daria a fost premiată cu vouchere în valoare de 500 de lei şi o diplomă de merit.  Felicitări Daria şi ne dorim să te vedem în etapa finală! Citeşte şi articolul anterior. . Sursă foto: Casa de Cultură Tecuci
Prinşi în flagrant pentru furt calificat
LOCAL

Prinşi în flagrant pentru furt calificat

UPDATE 21:55:  Campania de pază şi securitate Cristian Protection Guard a contribuit la prinderea făptaşilor, ulterior fiind anunţate autorităţile. În jurul orei 19:15, un apel la 112 anunţa o tentativă de furt din incinta unei societăţi comerciale de la periferia oraşului Tecuci. La faţa locului s-au deplasat un echipaj din cadrul Poliţiei Locale Tecuci şi două echipaje din cadrul Poliţiei Municipale pentru a ancheta speţa. La faţa locului au găsit 8 persoane cu vârste între 18 şi 35 de ani care au sustras dintr-o clădire dezafectată aproximativ 800kg de fier. În prezent s-a deschis un dosar penal pentru furt calificat.
Muzeul la tine în școală – Expoziția Tecuciul de odinioară
LOCAL

Muzeul la tine în școală – Expoziția Tecuciul de odinioară

Muzeul la tine în școală 2021 Muzeul de Istorie „Teodor Cincu" din Tecuci, organizează joi 25 martie 2021, începând cu ora 10:30 la Școala Gimnazială „Ion Petrovici" expoziția foto-documentară „Tecuciul de odinioară" în cadrul proiectului „Muzeul la tine în școală". Imaginile expuse elevilor tecuceni sunt clădirile emblematice ale orașului și spațiile publice cu o puternică încărcătură istorică și culturală: Piața Observatorului, clădirea fostului Tribunal din Parcul Central, Spitalul construit din banii donați de Anton Cincu, Vila Șendrea și multe altele. Scopul proiectului este acela de a stimula interesul tinerilor pentru istoria locală și a-i determina să viziteze muzeul și să participe la activitățile culturale. Vor prezenta expoziția managerul interimar al muzeului  Daniel Dojan, ...
Un viceprimar plătit degeaba de tecuceni!
LOCAL

Un viceprimar plătit degeaba de tecuceni!

PE BUNE? După două săptămâni de la publicarea articolului pe surse, viceprimarul Oliwer Claudiu Drăgan aruncă o nouă lozincă de campanie, menită să atragă alegătorii de partea PSD. Totuşi, surse din interiorul primăriei şi din cadrul C.N.I, au confirmat pentru tecuceni.ro că proiectul de reconstruire a bazinului de înot a fost semnat şi se va realiza în parcul Crâng (fostul parc Zoo), însă, viceprimarul plătit cu peste 10.000 de lei din banii tecucenilor nu este la curent cu ce se întâmplă în primărie. După ce a fost pus în funcţie pe blat cu UIPT, viceprimarul se pare că nu este capabil să-şi facă treaba cum trebuie! P.S: A se verifica articolul publicat încă de pe 17 noiembrie, aici.
Promisiunea unui tânăr tecucean
LOCAL

Promisiunea unui tânăr tecucean

Sunt cel mai tânăr lider al unei organizații politice din municipiului Tecuci şi vreau să vă mulţumesc pentru susţinere, atât în numele meu, cât şi în numele zecilor de tineri care au muncit luni de zile pentru victoria din 27 Septembrie, victorie care ne responsabilizează enorm și ne oferă o platformă pentru dezvoltarea infrastructurii de tineret. Atât propunerile mele, cât și cele ale colegilor mei, fie din Consiliul Local, fie din structura de conducere a TNL Tecuci, vor fi centrate în jurul nevoilor și problemelor pe care le are tineretului tecucean. Este o nevoie acută de dialog şi de schimburi de idei cu structurile existente ale elevilor şi tinerilor din Tecuci. Pentru început, îmi doresc să am un dialog deschis cu tinerii din oraş, de aceea, îmi doresc să intru în contact cu toa...
Surse: Victor Paul Dobre nu a mai prins lista pentru alegerile parlamentare
Fără categorie

Surse: Victor Paul Dobre nu a mai prins lista pentru alegerile parlamentare

Surse din interiorul PNL Galați au confirmat pentru Tecuceni.ro faptul că dinozaurul politicii gălățene, viitorul fost parlamentar, Victor Paul Dobre a nu a mai prins loc eligibil pe lista pentru alegerile parlamentare din Decembrie 2020. In cadrul ședinței Biroului Politic Județean in urma careia s-au votat listele cu candidați pentru camera deputatilor si senat, Victor Paul Dobre și-a retras candidatura de teama unei înfrângeri usturătoare ce se preconiza a veni din partea actualului Președinte al PNL GALAȚI, senatorul Stângă George Cătălin. Acesta depunându-și candidatura pentru locul 1 la Camera Deputaților fiind în luptă directă cu Președintele Stângă George Cătălin   Pe locuri eligibile si semi-elibile se vor gasi tineri liberali de perspectiva Noua generatie de o...
Accident cu victime în sensul giratoriu
Fără categorie

Accident cu victime în sensul giratoriu

În jurul orei 18:45 a fost înregistrat un apel de urgenţă în care a fost raportat un accident cu victime la ieşirea din complexul comercial de la periferia oraşului Tecuci. La faţa locului s-au deplasat o ambulanţă şi un echipaj de poliţie. Din primele informaţii, conducătorul autoturismului nu a acordat prioritate pietonului care traversa regulamentar pe trecerea de pietoni, amplasată la ieşirea din complexul comercial. Se fac cercetări în vederea stabilirii circumstanţelor în care s-a petrecut indicentul.  
Praful de pe toba Primăriei!
EXCLUSIV

Praful de pe toba Primăriei!

Săptămâna trecută presa locală scria despre neregulile din actuala administraţie şi despre sumele enorme cheltuite pe două măturătoare stradale pe care primăria se pare ca nu le va folosi prea curând. În această seară, 28 IULIE 2020, un cetăţean a imortalizat unul dintre utilajele primăriei care în loc să spele sau să ude carosabilul, împrăştie şi ridică praful de pe stăzi, consumând motorina plătită din banii publici. Reamintim faptul că primarul, împreună cu majoritatea PSD din consiliul local, au cheltuit peste 200.000 de euro pe două măturătoare stradale care stau expuse în faţa primăriei pentru opulentă.    
Un clip video cât 4 ani de mandat!
LOCAL

Un clip video cât 4 ani de mandat!

În cursul zilei de astăzi, 3 iulie 2020, a apărut în spaţiul public un clip filmat de către un amator, în care mai mulţi muncitori, cel mai probabil din cadrul CUP, aruncă cu nisip dintr-o autoutilitară pe o arteră principală din Tecuci (zona 7 Noiembrie). Clipul reflectă perfect cei patru ani de mandat ai acestei administraţii, asfaltări făcute pe ploaie, proiecte începute şi abandonate şi multa propagandă pe reţelele de socializare.