SURSE: Cel mai mare retailer din România va deschide un nou magazin la Matca
Locuitorii comunei Matca dar și cei din împrejurimi pot răsufla ușurați. Drumurile lungi pentru aprovizionare până în Tecuci vor fi uitate. Kaufland, cel mai…
Locuitorii comunei Matca dar și cei din împrejurimi pot răsufla ușurați. Drumurile lungi pentru aprovizionare până în Tecuci vor fi uitate. Kaufland, cel mai…
Penitenciarul Galaţi a scos la concurs, în vederea încadrării ca polițist de penitenciare, din sursă externă, 15 posturi de agent (bărbați) și 3 posturi…
În data de 01 iulie 2021, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, cu sprijinul luptătorilor…
Agenția Locală Pentru Ocuparea Forței de Muncă din Tecuci a publicat astăzi lista actualizată la început de lună cu toate locurile de muncă vacante…
Tinerii care muncesc în agricultură, în străinătate, şi vor să se întoarcă în ţară pentru a dezvolta propria afacere în domeniul agricol, pot cere…
La data de 30 iunie 2021, în jurul orei 03.00, polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești au oprit în trafic, pe DN…
Incidentul a fost raportat ieri, în jurul orei 16, pe strada 1 Decembrie 1918 din Tecuci. În imagini se observă depășirea periculoasă efectuată de…
Știre în curs de actualizare Actualizare 10:30 (30.06.2021) Din informațiile obținute de la un martor, șoferul autoturismului marca PORSCHE se afla sub influența băuturilor…
În acest an, 3331 de candidați din județul Galați au particiapt la ambele probe din cadrul Evaluării Națioanale. Dintre aceștia, 2722 de candidați au…
Inspectoratul de Poliție Județean Galați, prin intermediul Serviciului Resurse Umane, desfășoară, în perioada 28.06 – 11.07.2021,(inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică), activitatea de…