luni, aprilie 22

Politica pumnului în gură!

Zilnic asistăm la o campanie largă de cenzură în aparatul public local. Tot mai mulţi funcţionari publici şi angajaţi contractuali din actuala administraţie se tem să vorbească de neregulile şi ilegalităţile din instituţii.

Astăzi, grupara organizată şi specializată în fake news a fost activată pentru discreditarea unui tânăr care a început să denunţe o parte din problemele din actuala administraţie. Conturile fake, comentariile injurioase şi ameninţările la adresa tânărului ne au făcut să redactăm acest editorial.

În urmă cu un an, Andrei Petică a ales să-i retragă sprijinul actualului primar deoarece nu mai aveau aceleaşi principii şi orientări pentru binele societăţii. 

Pentru că se apropie campania electorală şi atenţia cetăţenilor în orice situaţie este preţioasă, unul dintre actualii candidaţi la fotoliul de edil a decis demararea unei campanii josnice de fake news, legându-se de acest tânăr pentru simplul fapt că îşi doreşte SCHIMBAREA.

Reamintim că din actuala administraţie nu a ieşit nimeni să denunţe public neregulile din instituţii.

Condamnam această campanie specifică anilor 90. Politica se face prin fapte, nu prin minciuni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *