vineri, mai 17

FOTO: Scandal violent de la un loc de parcare

Doi gălățeni, cu vârstele de 31 și 54 ani, s-au ales cu dosar penal pentru tulburarea ordinii publice și lovire. Cei doi s-au luat la bătaie de la un loc de parcare. În urma unui apel 112, la fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie.

Miercuri, 21 aprilie, la ora 16:20, echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza Secției 3 Poliție Galați a fost direcționat de către Dispeceratul unității de poliție în cartierul Micro 19, unde era semnalată o bătaie între mai multe persoane.

Ajunși la fața locului, jandarmii au observat un bărbat care prezenta o rană deschisă la cap, iar un al doilea bărbat prezenta urme de lovituri la nivelul corpului. Oamenii legii au solicitat un echipaj medical de urgență, iar ambele persoane au fost transportate, sub paza jandarmilor, la Spitalul Județean de Urgență, pentru investigații medicale.

Din verificările făcute la fața locului, jandarmii au stabilit că între cei doi a intervenit un conflict spontan pe fondul ocupării unui loc de parcare, neatribuit conform prevederior legale.

Disputa între cei doi bărbați s-a tranșat cu pumnii și bâtele de baseball, îar în conflict s-au interpus și părinții unuia dintre bărbați, cel care de altfel a provocat scandalul.

Pe numele bărbaților, jandarmii au întocmit actele de sesizare pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cercetările sunt continuate de poliție.

Sursă: IJJ Galaţi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *