sâmbătă, mai 18

ACCIDENT DE MUNCĂ. Un bărbat și-a pierdut viața după ce a căzut de pe un acoperiș

Nefericitul incident s-a petrecut săptămâna trecută, 16 august 2021 în Tecuci. În jurul orei 12, printr-un apel la 112 se solicită sprijinul medicilor după ce un bărbat a căzut de pe structura metalică a unui acoperiș aflat în lucru.

În mai puțin de 10 minute, medicii au ajuns la fața locului, bărbatul fiind inconștient și în stop cardio-respirator.

Conform primelor informații obținute pe surse, bărbatul de 49 de ani din Municipiul Focșani lucra la acoperișul unei noi fabrici din cartierul Nicolae Bălcescu (Tecuci).

Inspectorii ITM au fost sesizați cu privire la incident și au deschis o anchetă pentru a stabili dacă au fost respectate normele legale privind protecția muncii. Conform anchetei, în urma autopsiei realizate de SCML Galați, moartea bărbatului s-a datorat insuficienței respiratorii, generată de impactul puternic cu solul.

Aceeași anchetă arată că, bărbatul consumase alcool în timpul programului, valoarea indicată în urma prelevării mostrelor biologice fiind de 0.56% etanol.

Cercetările continuă, anunță reprezentanții ITM.

În luna august au fost raportate public 3 accidente de muncă soldate cu pierderi umane doar în Municipiul Tecuci și în comunele aproapiate.

Reamintim că, la începutul lunii, doi bărbați din cadrul APĂ-CANAL Galați au fost găsiți inconștienți într-un canal iar o săptămână mai târziu, un angajat al unei companii de electricitate a murit electrocutat în comuna Munteni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *