sâmbătă, mai 18

VIDEO | 11 percheziții domiciliare într-un dosar de trafic de minori

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul BCCO Galați efectuează un număr de 11 percheziții domiciliare, pe raza județelor Brăila și Galați, la locuințele unor persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de trafic de minori.

La data de 23.08.2021, lucrătorii de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Galați s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, suspecții au recrutat și determinat mai multe persoane vătămate minore care beneficiază de măsuri de ocrotire socială să practice prostituția pe raza municipiului Focșani, județul Vrancea, însușindu-și în totalitate sumele de bani astfel obținute.

Victimele erau recrutate din rândul minorelor instituţionalizate şi, prin ameninţare şi profitând de situaţia personală deosebită, erau obligate să practice prostituţia în locaţii închiriate sau „la stradă”.

La sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Galați, vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 25 de persoane.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *