sâmbătă, mai 18

8.000 de lei mită oferită unui polițist de la rutieră

Un poliţist braşovean a oprit, la Predeal, un şofer care consumase băuturi alcoolice. Şoferul a vrut să-i dea agentului 8.000 de lei pentru ca acesta să nu ia măsurile legale, însă poliţistul i-a chemat pe cei de la Anticorupţie.

Un şofer care a condus sub influenţa alcoolului a fost oprit de poliţiştii braşoveni în oraşul Predeal, sâmbătă, 27 noiembrie.

Ca să scape de aplicarea prevederilor legale, conducătorul auto s-a gândit că metoda cea mai bună ar fi să-l „ungă” pe poliţist. Agentul a sesizat, însă, Direcţia Anticorupţie, iar bărbatul care i-a oferit bani poliţistului este cercetat acum pentru „dare de mită”.   

„În urma cercetărilor efectuate în cauză, a rezultat faptul că bărbatul a fost depistat de către poliţiştii rutieri braşoveni pe raza Staţiunii Predeal, din judeţul Braşov, în timp ce conducea un autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

Procedându-se la testarea conducătorului auto din punct de vedere al prezenţei alcoolului în aerul expirat, rezultatul a fost 0,63 mg/l alcool pur.  

Pentru a nu fi dispuse măsurile legale incidente domeniului rutier, în ceea ce priveşte conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, conducătorul auto a oferit poliţiştilor suma de 8.000 de lei.

Poliţiştii au procedat, de îndată, la sesizarea Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, fiind luate măsurile legale de administrare a probatoriului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, comisar Alina Ivan.   

Şoferul cercetat a fost reţinut pentru 24 de ore. 

Sursă: Ioan Buciumar, Adevărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *