sâmbătă, mai 18

Bărbat agresat în fața unei săli de jocuri din Tecuci

Un bărbat din Munteni a fost agresat de mai multe persoane în timp ce se afla în fața unei săli de jocuri din Tecuci. La fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie. Bărbatul a fost condus la spital.

Luni, 8 august, în jurul orei 17:00, echipajul de jandarmerie aflat în misiune de menținere a ordinii publice pe raza municipiului Tecuci a fost direcționat de către dispeceratul poliției în strada Gheorghe Petrașcu, întrucât un bărbat care se afla în fața unei săli de jocuri a fost agresat de un grup de patru persoane, care după agresiune au fugit cu un autoturism.

Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat persoana vătămată, un bărbat în vârstă de 28 ani, din comuna Munteni, care prezenta mai multe urme de lovituri în zona umerilor, brațelor și a nasului. Bărbatul a precizat jandarmilor că între el și unul dintre agresori există un conflict mai vechi, iar în momentul în care agresorii l-au văzut pe stradă l-au atacat cu răngi. Ulterior, acesta a fost transportat la Spitalul Municipal din Tecuci.

În urma verificărilor făcute, jandarmii au reușit identificarea a trei dintre agresori. După acordarea de îngrijiri medicale, bărbatul a fost condus de jandarmi la sediul Poliției Municipiului Tecuci, unde pe numele agresorilor au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de lovire și alte violențe. Cercetările sunt continuate de poliție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *