vineri, mai 17

VIDEO. Accident mortal lângă Tecuci. Un bărbat a fost lovit de o mașină

La data de 17 ianuarie 2023, în jurul orei 19:00, Poliția Galați a fost sesizată telefonic prin intermediul Serviciului Național Apel Unic de Urgență 112, cu privire la faptul că pe Drumul European 581 a avut loc un eveniment rutier, soldat cu decesul unei persoane.

 

Din verificările preliminare, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit faptul că un bărbat, cu vârsta de 45 de ani, din municipiul Bârlad, județul Vaslui, în timp ce conducea un autoturism pe DE 581, având direcția de deplasare dinspre Tecuci către localitatea Munteni, la km 25, a surprins și accidentat un bărbat, cu vârsta de aproximativ 60 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii în mod neregulamentar.

 

 

Echipajul de la Ambulanță care a sosit la fața locului a constatat decesul pietonului, care va fi preluat și transportat la Serviciul de Medicină Legală Galați, în vederea efectuării necropsiei.

 

Conducătorul auto deține permis de conducere valabil, iar la testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ.

 

După efectuarea cercetării la fața locului, polițiștii vor întocmi un dosar penal pentru infracțiunea de ucidere din culpă, urmând a se stabili împrejurările în care s-a produs acest accident rutier.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *