vineri, aprilie 26

Update | Tânărul din Nicorești care a condus băut, drogat și cu permisul suspendat a fost arestat

 

Update 2. Tânărul a fost arestat

 

După prezentarea bărbatului la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci și ulterior la Judecătoria Tecuci, a fost dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile.

 

Turbuc Gabriel Florin, originar din Nicorești nu este la prima abatere.  El mai este cercetat într-un dosar penal pentru tentativă de omor, faptă săvârșită alături de un alt prieten de-al său, la Tecuci,  când au bătut un tânăr până când l-au băgat în spital.

 

Atunci, magistrații au decis să-l lase pe Turbuc și pe partenerul său de scandal în libertate,  punându-i sub control judiciar.  

 

Update 1. Comunicat IPJ Galați

 

La data de 9 mai 2023, în jurul orei 17:45, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Tecuci – Biroul Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu pe DE 581, în zona unei stații peco, a efectuat semnal de oprire atât cu semnalele sonore, cât și luminoase, unui autoturism care era condus de un bărbat, despre care se cunoștea faptul că are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice și se află sub control judiciar.

 

Conducătorul auto a refuzat să oprească la semnal, a accelerat și și-a continuat deplasarea spre DJ 252, către comuna Nicorești. Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului, și, întrucât cel de la volan refuza în continuare să oprească, au fost efectuate cu armele din dotare, inițial, focuri de avertisment în plan vertical și apoi asupra autovehiculul, fiind lovite roțile și bara din spate. Din cauza distrugerii anvelopelor, autoturismul nu și-a mai putut continua deplasarea, iar la km 23, pe DJ 252, echipajul de poliție l-a blocat în trafic.

 

La volan se afla un bărbat, cu vârsta de 29 de ani, din comuna Nicorești, județul Galați, care a fost testat atât pentru consumul de alcool, cât și pentru cel de droguri. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar rezultatul la aparatul Drugtest a fost pozitiv la metamfetamină.

Totodată, în urma controlului corporal și al autoturismului, pe bancheta din spate au fost găsite 3 pliculețe ce conțin o substanță cristalizată de culoare albă, susceptibilă de a avea efecte psihoactive.

Acesta a fost condus la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, precum și a prezenței substanței psihoactive în organism, însă bărbatul a refuzat ambele recoltări.

 

În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și deținerea fără drept de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.

De asemenea, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a bărbatului de 29 de ani, urmând ca în cursul zilei de mâine, 10 mai 2023, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, cu propunerea luării măsurii arestării preventive.

 

Știre inițială

 

A fost urmărire ca în filme în această după amiază lângă Tecuci. Un tânăr de 29 de ani, s-a urcat la volan cu permisul suspendat, băut și drogat.

 

Polițiștii i-au făcut semnal de oprire șoferului, dar acesta nu a  oprit la semnale. Oamenii legi l-au somat pe tânăr, dar nu au tras pe dreapta.

 

A fost utilizat armamentul din dotare, fiind executate 20 de focuri de armă în anvelopele autoturismului.

 

Potrivit informațiilor noastre pe surse, tânărul nu a fost rănit. El se afla sub control judiciar, pentru că anterior a mai fost prins conducând cu permisul suspendat.

 

Vom reveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *