vineri, aprilie 26

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a, amânată din cauza grevei profesorilor

Greva cadrelor didactice amână Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a. Ministerul Educației a anunțat, marți, că examenele vor fi susținute pe 30 și 31 Mai.

”A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022 – 2023.

Astfel, Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai (Limbă și comunicare), respectiv 31 mai (Matematică și științe ale naturii)., a transmis Ministerul Educației.

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a era programată inițial pe 24 mai (Limbă și comunicare) și 25 mai (Matematică și științe ale naturii).

Greva profesorilor a început pe 22 mai și continuă, deoarece sindicatele din educație și Guvernul nu au ajuns la un acord în privința revendicărilor profesorilor.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *