joi, aprilie 25

ÎNÂLȚAREA DOMNULUI | Semnificația zilei de astăzi


Înălțarea Domnului
este o mare sărbătoare creștină, care comemorează înălțarea la cer a lui Iisus Hristos, la 40 de zile după Învierea Domnului.

Potrivit Faptele Apostolilor 1:1-1:11, Isus, după Înviere, S-a arătat apostolilor timp de 40 de zile, după care S-a înălțat la cer, de față cu ei.

De acum înainte, Hristos șade de-a dreapta Tatălui. Sfântul Ioan Damaschinul spune: „Prin dreapta Tatălui înțelegem slava și cinstea dumnezeirii în care Cel care exista ca Fiu al lui Dumnezeu mai înainte de toți vecii ca Dumnezeu și consubstanțial Tatălui s-a așezat cu trupul după ce s-a întrupat și după ce trupul lui a fost preaslăvit”.

Semnificația Înălțării nu este legată atât de fenomenul în sine, cât ca expresie a preamăririi cerești a lui Hristos care, ridicat prin Înviere la dreapta lui Dumnezeu, domnește ca Rege.

Învingând moartea, Hristos a început un nou mod de viață alături de Dumnezeu, pe care l-a pregătit și aleșilor săi. La izbânda lui ia partea întreaga natură umană (cf. Ef 2, 4-6). Spiritualitatea Înălțării se întemeiază pe speranță. Creștinii privesc la casa cerească ce-i așteaptă, trăind încă pe pământ în realitatea lumii noi în care domnește Hristos.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *