vineri, mai 17

Ei sunt tinerii care au murit în tragicul accident de la Berheci. Erau rude

Update: Ei sunt tinerii care și-au pierdut viața în tragicul accident de la Berheci.  Erau rude.

La volan se afla Ilie T, in vârstă de 21 de ani din Țepu și Dragoș P, în vârstă de 16 ani din Berheci.

Ilie obținuse permisul în urmă cu câteva luni, iar într-un moment de neatenție a pierdut controlul într-o curbă, intrând în cele din urmă frontal într-un tir.

Dumnezeu să-i ierte!

Știre inițială: În urmă cu puțin timp pe DN24, la Berheci s-a întâmplat un accident foarte grav.

O mașină a intrat frontal într-un TIR, iar apoi a luat foc.  Din păcate, oamenii nu au apucat să iasă.

O autospecială de stingere, un echipaj de Descarcerare, o ambulanță SMURD, o Ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) și un elicopter SMURD au fost trimise la fața locului.

Update: Incendiul a fost lichidat. Se acționează pentru identificarea victimelor.

Update2: În mașina arsă au fost găsiți 2 tineri carbonizați, șoferul de 21 de ani și un pasager de 16 ani.

Șoferul tirului a fost transportat la spital în stare de soc.

În cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe DN 24, localitatea Berheci, județul Galați, a avut loc o coliziune frontală între un autoturism și un autocamion. În urma impactului s-a produs un incendiu asupra autovehiculelor, iar ambele persoane din autoturism au decedat. Circulația rutieră este oprită total, pentru stingerea incendiului de către pompieri.

Update Comunicat IPJ Galați:

În data de 30 ianuarie 2024, la ora 09:45, polițiștii au fost sesizați prin apel S.N.U.A.U. 112 cu privire la producerea unui accident rutier, pe DE 581 – DN 24, în localitatea Gara Berheci.

Din primele cercetări, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au stabilit că un autoturism care se deplasa din direcția Tecuci spre Bîrlad, ar fi pierdut controlul direcției de mers, ar fi acroșat un parapet și apoi ar fi intrat pe contrasens, intrând in coliziune cu un autocamion, care se deplasa din sens opus.

În urma impactului, autoturismul a luat foc. Conducătorul acestuia și un pasager  au decedat.

În acest moment, traficul în zonă este blocat pe ambele sensuri.

Vom reveni cu date suplimentare.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *