joi, mai 2

A X-a ediție a Practicii profesionale în instituții europene. Zeci de stundeți din România au participat la Bruxelles

 

În perioada 11-15 februarie 2024 a avut loc la Bruxelles a X-a ediție a Practicii profesionale în instituții europene, cu participarea a 40 studenți din Universitatea din București (programele de master Evaluarea integrată a stării mediului – EISM, Politici de mediu pentru dezvoltare durabilă – PMDD din Facultatea de Geografie și programul de licență Ecologie și protecția mediului, Facultatea de Biologie), Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj Napoca (Facultatea de Știința și Ingineria Mediului), Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu, Universitatea Ecologică din București și Universitatea Ovidius din Constanța.

Activitatea practică a fost susținută financiar de către Parlamentul European prin Unitatea Vizite și Seminarii, în calitate de grup multiplicator de opinie europeană.

Această experiență a permis studenților să înțeleagă modul de funcționare al instituțiilor europene direct de la funcționarii din Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene, Comisia Europeană, Comitetul European al Regiunilor și Comitetul European Economic și Social. Mai mult, studenții au intrat în atmosfera frământărilor cu care se confruntă Șantierul european, mai ales din perspectiva alegerilor europarlamentare din acest an. Managementul carierei și posibilitatea de aplica pentru stagii la instituțiile europene au fost subiecte foarte discutate în cadrul practicii, atât cu reprezentanții instituțiilor europene, cât și cu colegii care au avut șansa să beneficieze de aceste oportunități.

În afara programului din instituțiile europene, studenții au vizitat expozițiile interactive Parlamentarium (un mod interactiv de acces în secretele modului de funcționare al Parlamentului European), Casa Europa (o incursiune fascinantă în istoria recentă a Uniunii Europene), Centrul de Informare al Comisiei Europene (o expoziție interactivă care prezintă modul în care funcționează Comisia Europeană), Muzeul Regal de Istorie Naturală (o colecție unică de paleontologie, mineralogie, antropologie, biologie animală și ecologie urbană) și Stația de epurare din Bruxelles (unul dintre cele mai avansate sisteme de epurare promovate la nivelul unui oraș mare).

Au fost realizate incursiuni pentru înțelegerea diferitelor aspecte relevante pentru ecologia urbană a orașelor Bruxelles (infrastructura verde-albastră, modul de gestionare al deșeurilor și apelor uzate, managementul patrimoniului natural, controlul calității aerului) și Brugge (în special, gestionarea resurselor de apă și a elementelor de patrimoniu).

Workshop-urile realizate înainte, în timpul și după această experiență au reprezentat un spațiu extraordinar de împărtășire a gândurilor studenților în legătură cu Uniunea Europeană și cu viitorul lor. Workshopurile care vor urma vor fi orientate pe diseminarea acestei experiențe deosebite de care s-au bucurat toate cele 17 generații ale masterelor din domeniul Știința mediului din Facultatea de Geografie.

Contactul direct cu spațiul în care s-a pus piatra de temelie a democrației europene postbelice, care a dus la ceea ce cunoaştem acum drept Uniunea Europeană, mi-a permis să visez mai ambițios la ce putem să realizăm împreună. Prin mecanisme eficiente, directive și regulamente corect formulate şi princolaborare onestă putem face diferența față de restul lumii” (Ana-Bogdana Custură, student anul 1, master Evaluarea Integrată a Stării Mediului).

”Experiența „Bruxelles” a reuşit să satisfacă o mulțime de curiozități pe care le aveam în legătură cu instituțiile Uniunii Europene, dar şi să mă convingă că alegerile noastre chiar au un impact asupra întregii lumi. Totul porneşte de la noi! #IeşițiLaVot #FamiliaEISM #VisitEP” (Aurelia-Gabriela Olteanu, student anul 1, master Evaluarea Integrată a Stării Mediului).

”În practica profesională în instituții europene de la Bruxelles, un grup de studenți din diverse domenii și universități au avut ocazia sa descopere mecanismele legislative de la nivelul Uniunii Europene, tainele decizionale, dar și frumusețile capitalei belgiene și peisajele boeme din orașele ce îmbină în armonie trecutul glorios și prezentul strălucitor. Au fost momente minunate petrecute alături de tineri dornici de a înțelege cum se pot implica activ în construirea unei societăți mai bune” (Alexandru Ovedenie, , student anul 1, master Evaluarea Integrată a Stării Mediului).

”Este un deziderat ca toți să înțeleagă că proiectul Europei unite, cu toate carențele lui, a contribuit semnificativ la dezvoltarea unei societății clădite pe principii foarte solide, între care respectarea drepturilor omului și pacea ocupă un rol central. Este cu adevărat o oportunitate să înțelegi Șantierul European direct de la sursă și să conștientizezi că poți fi parte activă în acest proces. Avem ocazia să arătăm acest lucru la alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024, când ne putem manifesta responsabil viziunea noastră pentru Europa de mâine” (prof.univ.dr. Cristian Ioja, Facultatea de Geografie, inițiatorul și coordonatorul proiectului educațional Practica profesională în instituții europene).

Studenții au fost coordonați de prof.univ.dr. Cristian Iojă, prof.univ.dr. Vasile Popa și lect.univ.dr. Andreea Niță (Universitatea din București, Facultatea de Geografie), lect. univ.dr. Andrei Radovici (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca) și lect.univ.dr. Mirela Paraschiv (Universitatea Ovidius din Constanța).

Comunicat de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *