sâmbătă, octombrie 12

FOTO. 4 victime în urma unui accident rutier la Tecuci

Vineri, 27 septembrie 2024, în jurul orei 22:39, un bărbat în vârstă de 51 ani din comuna Garoafa, judeţul Vrancea, conducea un autoturism pe strada Ana Ipătescu din municipiul Tecuci, dinspre localitatea Movileni către Tecuci.

Atunci când a ajuns în dreptul unei intersecţii, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 25 ani din comuna Griviţa, judeţul Galaţi, care circula în mod regulamentar pe varianta de ocolire a municipiului Tecuci.

În urma impactului, a rezultat rănirea a patru persoane, respectiv trei pasageri din autoturismul condus de bărbatul de 51 de ani (cu vârstele de 55, 57 și 83 de ani) și conducătorul auto în vârstă de 25 de ani. Răniții au fost preluați de echipajele medicale și transportați la spital.

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatele din dotarea poliției rutiere, rezultatele fiind negative în cazul consumului de alcool și al substanțelor interzise. Ulterior, le-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, se arată în comunicatul IPJ Galați.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *