
Sâmbătă, 5 iulie 2025, municipiul Buzău a găzduit o nouă ediție a Cupei României la Kickboxing – K1, competiție desfășurată sub titulatura „Asediu în Buzău”. Clubul Kickbox & Muay Thai Tecuci a participat cu un lot restrâns, format din opt sportivi, dar rezultatele au fost impresionante: toți cei opt luptători au câștigat locul I și medalia de aur, reușind astfel un procentaj perfect – 100% medalii de aur din totalul meciurilor disputate.
Antrenorul Gabriel Danu s-a declarat extrem de mulțumit de prestația sportivilor săi, subliniind că aceștia au fost nu doar învingători, ci și aplaudați și apreciați de publicul prezent, remarcându-se prin determinare, talent și spirit de echipă.
Din județul Galați, în special din comunele Liești și Barcea, s-au remarcat următorii tineri sportivi:
- Dibu Dinel, 10 ani, comuna Liești – noul campion național en-titre, a obținut locul I și medalia de aur
- Tudor Găbița, 12 ani, comuna Barcea – locul I și medalia de aur
- Vulpe Delia, 8 ani, comuna Barcea – locul I și medalia de aur
- Cristea Mateo, 5 ani, comuna Barcea – a debutat în competiție și a obținut locul I și medalia de aur
„Mereu spartani, mereu puternici!” – este deviza care definește clubul tecucean, ale cărui performanțe continuă să inspire și să motiveze o nouă generație de luptători.
Antrenorul Gabriel Danu a transmis mulțumiri tuturor celor care susțin activitatea clubului și dezvoltarea acestor copii talentați: „Respect și apreciere pentru toți cei care ne sunt alături. Vă dorim un weekend minunat!”.
