Pe 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române, un eveniment ce datează tocmai din 1859. Atunci, pe 24 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Ţării Româneşti, după ce, cu 19 zile înainte, pe 5 ianuarie 1859, acesta fusese ales şi domnitorul Moldovei.
Astfel s-a ajuns la unirea Moldovei cu Ţara Românească prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în ambele principate. Practic, actul istoric de la 1859 a reprezentat primul pas pe calea înfăptuirii statului naţional unitar.
Acţiunea nu a fost pe placul Marilor Puteri ale momentului, fiind considerată o încălcare a Convenţiei de la Paris, însă misiuni speciale au vizitat capitale ale Marilor Puteri şi au câştigat sprijin pentru cauza românească, Franţa, Anglia, Rusia, Prusia şi Sardinia recunoscând Mica Unire încă din aprilie acelaşi an.
Mica Unirea a fost consolidată de principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar Constituţia adoptată a denumit noul stat România.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza
Născut în 1820, la Bârlad, Alexandru Ioan Cuza a luat calea armelor de tânăr, ajungând colonel în armata Moldovei. El a fost chiar principe al Moldovei şi al Ţării Româneşti în perioada 1859-1962, înainte să devină primul domnitor al României, perioada 1862-1866.
Şi-a pus amprenta pe cele două Principate şi, în cele din urmă, pe România, realizând o mulţime de reforme în special graţie studiilor de la Paris, studii în Litere, Drept şi Ştiinţele Războiului.
A pus bazele primului serviciu poştal modern, a inaugurat aşa-numitul Spitalul „Noul Pantelimon”, contribuind inclusiv cu o donaţie de 2000 de galbeni, şi a pus bazele primei linii de cale ferată din România, acordând companiei engleze Barkley-Stanisforth construirea liniei ferate București-Filaret-Giurgiu
Alexandru Ioan Cuza a abdicat în februarie 1866, în urma unui complot pus la cale de liberali radicali şi conservatori, şi şi-a petrecut ultimii ani din viaţă în exil, la Paris, Viena şi Wiesbaden, încetând din viaţă în mai 1873, într-o cameră a Hotel Europa din Heidelberg.