joi, aprilie 25

Nici mâine nu se va merge la școală. Cea mai mare grevă din ultimii 20 de ani continuă

Prima săptămână de grevă generală din învățământul românesc din ultimii douăzeci de ani s-a încheiat vineri, fără un acord între sindicaliștii din educație și minister. Guvernanții mint ca servitoarele ba că nu sunt bani, asta în timp ce pradă milioane de euro pe achiziții de lux, ba că nu-i lasă PNRR – deși în acordul cu UE nu scrie nimic despre așa ceva, iar pe parcursul anului 2023, inclusiv în timpul grevei, cu nerușinare, guvernanții au mărit salariile diverselor categorii de angajați la stat.

 

Secretarul de stat din Ministerul Educației, Sorin Ion, a declarat la Radio România Actualități că sunt în grevă între 60 și 70% dintre angajații din școli.

 

Printre principalele solicitări ale învățătorilor din România și profesorilor se numără majorarea salariilor, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate. Mai exact,  sindicaliștii vor ca un profesor debutant să aibă un salariu de 4.000 de lei românești, iar un profesor la final de carieră să primească 7.000 de lei românești.

Printre alte revendicări se numără:

  • -Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • -Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • -Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • -Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • -Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • -Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *