vineri, iulie 26

FOTO. Au început lucrările la sediul Ambulanței din Tecuci

În această săptămână, președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a anunțat începerea lucrărilor de modernizare pentru sediul Ambulanței din Municipiul Tecuci.

Am promis, mă țin de cuvânt 

Am demarat lucrările de modernizare a Ambulanței Tecuci │ Urmează vești mult mai mari pentru sănătatea tecucenilor

La final, sediul Ambulanței va fi transformat complet într-o clădire modernă.

‼️ Pentru că Tecuciul contează cu adevărat pentru mine!„, a declarat Costel Fotea.

Investiția, în valoare de 3,1 milioane de lei – din care grantul european este de 2,1 milioane de lei – vizează refacerea din temelii a sediului Ambulanței din Tecuci, o clădire construită în anii 1950 și la care nu s-au mai făcut niciun fel de lucrări de modernizare sau consolidare.

Pentru accelerarea proiectului, realizarea studiilor tehnice și depunerea cererii de finanțare au fost însoțite de derularea cu clauză suspensivă a licitației privind proiectarea și execuția lucrării. Câștigătoare a licitației a fost desemnată asocierea formată din firmele SC Davide Construct SRL şi SC Arhitone SRL, iar după aprobarea de luni, 20 mai, a documentației tehnice, se va putea trece la demararea efectivă a lucrărilor.

Citește mai mult despre acest proiect

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *