
După publicarea materialelor de săptămâna trecută în care aduceam în atenția publicului potențialele neglijențe în serviciu ale funcționarilor primăriei, instituția a luat act de cele semnalate și a început intrarea în legalitate, prin eliminarea materialelor cu caracter personal, ștergând COMPLET toate dispozițiile primarului din mandatul 2020 – 2024 dar și din perioada 2025 – 2026. (Citește mai mult)
Un cititor ne-a semnalat noi cazuri de încălcare a regulamentului GDPR, a legii 544 privind Accesul la informații de interes public, cât și a legii 52/2003 privind transparența decizională, ulterior publicării materialului mai sus menționat.
Conform dispoziției nr. 68/2025, instituția are un responsabil desemnat pentru Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public dar și un alt responsabil cu transparența decizională prevăzute în Legea 52/2003, persoane care ar trebui să verifice documentele înainte de publicare.
Mai multe documente au fost publicate pe pagina Consiliului Local însoțite de datele personale ale cetățenilor, precum numele complet, adresa de domiciliu sau chiar CNP. Deși instituțiile publice au ca scop protejarea cetățenilor, instituția în cauză este de-a dreptul încurcată în birocrație și în articole de lege.
Isprava merge mai departe, documente interne precum procese verbale ale unor comisii ale primăriei sunt acum publice pe internet, însoțite de informații personale ale oamenilor, precum nume în clar, stare civilă, stare de sănătate, studii sau chiar copii.
Reamintim faptul că, primăria a atribuit în luna aprilie un contract în valoare de peste 80.000 de lei, pentru servicii IT, printre care și administrarea paginilor web ale instituției. Astfel, prin acest contract, tecucenii ar putea trimite în judecată prestatorul oblingâdu-l la plata despagubirilor în cazul în care va fi găsit vinovat. (Citește mai mult)
Ce sancțiuni administrative ar putea fi dispuse în cadrul instituției?
O comisie specială ar putea stabili dacă funcționarul primăriei a greșit cu bună știință când a publicat sau transmis documentele spre publicare, fără a cenzura informațiille cu caracter personal ale tecucenilor, atrăgând după caz, inclusiv eliberarea din funcția publică pentru neglijență în serviciu.
Recomandăm tecucenilor să transmită o sesizare către instituție pentru a cenzura informațiile cuprinse în documentele ce vizează solicitările acestora sau după caz, să solicite eliminarea/ștergerea din pagina instituției.
Modalități de contact ale UAT Tecuci:
Telefon: 0372.364.111
E-Mail: registratura@municipiultecuci.ro
Formular de contact: AICI
